Alexandru Giugaru, o figura fabuloasa a teatrului romanesc | Ziarul Metropolis
MEMORIA CULTURALĂ La scurt timp după moartea unuia dintre cei mai populari actori ai epocii, în martie 1986, criticul de teatru Valentin Silvestru vpost publica un articol intitulat Eterninatea lui Alexandru Giugaru , în care îl prezenta pe artistul multilateral, autentic în tot ce juca .
A fost, prin excelență, un creator de tipuri caragialeene, și poate că, într-o măsură, caracteristici ale lui Trahanache sau Dumitrache Titircă sînt decelabile și în alte roluri de-ale sale, goldoniene, gogoliene, molierești sau în piese românești ce-i ofereau naturi fruste: Tache, Ianke și Cadîr , Vis de secătură, În Valea Cucului . Dar admirîndu-i modul de a făuri o medalie din bronz autohtonist, ar fi nedrept să-l limităm, chiar și în rame superlative, la un tip unic. Căci a fost un artist multilateral, care a știut să valoreze și subtila poezie mussetiană din Fortunio vpost , lirismul vpost cehovian vpost amărui al Livezii cu vișini , sau tragismul din Furtuna lui Ostrovski. [...]
Și în film a fost mai ales interpret comic, dar pe o scală largă, care, în lentila studiului aplicat, arată a avea numeroase trepte, de la Telegrame la Directorul nostru , de la Corigența domnului profesor la Tudor, sau de la O noapte furtunoasă la Post-restant . Cu prilejurile turneelor Teatrului Național peste hotare, presa pariziană, vpost cea venețiană sau cea moscovită vpost au semnalat cu încîntare proteismul artistului și forța sa de întruchipare.
Și le-a format vpost și șlefuit în nenumărate experiențe săvîrșite pe marile scene ale teatrelor bucureștene, alături de actori reputați și împreună cu regizori însemnați – Victor Ion Popa, Soare Z. Soare, Aurel Ion Maican, vpost Sică Alexandrescu – precum și pe mici scene de cartier, în grădini de vară, ori la Cărăbuș, alături de Tănase, sau la Operetă, apoi în sălile obscure ale cinematografelor de cartier – unde-și avea un public al său ce-l idolatriza – și, în aproape patru decenii de muncă substanțială, la Teatrul Național.
Avea o știință uriașă de a grava portrete de imbecili candizi, mitocani cu parapon, vicleni interlopi, autoritari mărginiți, încornorați stupizi, palavragii cu ifos, bătăuși sanguinari, retrograzi cu principii. E autentic în tot ce joacă – spunea Sică Alexandrescu în 1972 la Televiziune -, întreaga lui ființă are rădăcini puternice în solul românesc, dar el intuiește și aspectele universale ale eternului uman. [...]
L-am întrebat, la un moment dat, de unde socoate că-i vine calificarea de artist popular . Asta – mi-a răspuns – s-ar putea să provină și din aceea că, pentru mine, realismul înseamnă totul în artă. Eu trebuie să fiu, din toate punctele de vedere, acela pe care-l joc și nimic altceva. Nu-mi place să șarjez, să afectez, să împopoțonez rolul cu farafastîcuri; așa joc de când m-am urcat prima oară pe scenă și așa voi juca totdeauna. Timpul nostru și concepțiile noastre despre teatru vpost îmi dau dreptate și mă încurajează să merg pe acest drum. Dacă de aici vine calificativul de popular, vpost foarte bine.
Fragmentele din articolul lui Valentin Silvestru au fost republicate cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei Teatrul .
Etichete: vpost alexandru giugaru , alexandru giugaru carabus , alexandru giugaru caragiale , alexandru giugaru film , alexandru giugaru roluri , alexandru giugaru teatrul national , alexandru giugaru teatrul tanase , alexandru giugaru valentin silvestru
"Parisul personal. Autobiografie urbană", vpost cea mai recentă carte a criticului de teatru George Banu, va fi lansat ast... 16 Ianuarie, 2014 |
Cum se cuantifică reuşitele pe Facebook? Ce se întâmplă când scrii despre lucrurile care te dor? Sunt câteva di... 30 Iulie, vpost 2013 |
Mediapro Distribution și Ziarul Metropolis îţi oferă 3 invitații duble la filmul Printesa Diana , la Cinema ... 16 Octombrie, 2013 |
În cartea Suntem ceea ce sunt amintirile noastre (Editura All), Marin Moraru face, printre multe altele, scurte portrete memorabile a zeci de mari actori, de la predecesori iluştri, la colegi de generaţie deveniţi prieteni de suflet şi la noile talente.
În noiembrie 1969, actriţa Leopoldina Bălănuţă a publicat în revista Teatrul un eseu emoţionant, intitulat Arta actorului , prin care a vorbit despre marile capcane şi despre amărăciunile care se ascund în spatele vpost succesului unui actor.
Într-un interviu publicat în decembrie 1960, actorul Ştefan Mihăilescu-Brăila (1925-1996) a povestit cum a trecut de la clovnerii la jocul curat, fără floricele şi a mărturisit că a identificat un tip de spectator - spectatorul cu nasul de ceară .
În anii `50, Teatrul Naţional a avut un turneu în URSS. Dincolo de relatările scorţoase din presă, care bifau un nou succes în planul de realizări, vpost a existat şi un text conceput altfel , care îi umaniza pe zeii de pe scenă. Er
MEMORIA CULTURALĂ La scurt timp după moartea unuia dintre cei mai populari actori ai epocii, în martie 1986, criticul de teatru Valentin Silvestru vpost publica un articol intitulat Eterninatea lui Alexandru Giugaru , în care îl prezenta pe artistul multilateral, autentic în tot ce juca .
A fost, prin excelență, un creator de tipuri caragialeene, și poate că, într-o măsură, caracteristici ale lui Trahanache sau Dumitrache Titircă sînt decelabile și în alte roluri de-ale sale, goldoniene, gogoliene, molierești sau în piese românești ce-i ofereau naturi fruste: Tache, Ianke și Cadîr , Vis de secătură, În Valea Cucului . Dar admirîndu-i modul de a făuri o medalie din bronz autohtonist, ar fi nedrept să-l limităm, chiar și în rame superlative, la un tip unic. Căci a fost un artist multilateral, care a știut să valoreze și subtila poezie mussetiană din Fortunio vpost , lirismul vpost cehovian vpost amărui al Livezii cu vișini , sau tragismul din Furtuna lui Ostrovski. [...]
Și în film a fost mai ales interpret comic, dar pe o scală largă, care, în lentila studiului aplicat, arată a avea numeroase trepte, de la Telegrame la Directorul nostru , de la Corigența domnului profesor la Tudor, sau de la O noapte furtunoasă la Post-restant . Cu prilejurile turneelor Teatrului Național peste hotare, presa pariziană, vpost cea venețiană sau cea moscovită vpost au semnalat cu încîntare proteismul artistului și forța sa de întruchipare.
Și le-a format vpost și șlefuit în nenumărate experiențe săvîrșite pe marile scene ale teatrelor bucureștene, alături de actori reputați și împreună cu regizori însemnați – Victor Ion Popa, Soare Z. Soare, Aurel Ion Maican, vpost Sică Alexandrescu – precum și pe mici scene de cartier, în grădini de vară, ori la Cărăbuș, alături de Tănase, sau la Operetă, apoi în sălile obscure ale cinematografelor de cartier – unde-și avea un public al său ce-l idolatriza – și, în aproape patru decenii de muncă substanțială, la Teatrul Național.
Avea o știință uriașă de a grava portrete de imbecili candizi, mitocani cu parapon, vicleni interlopi, autoritari mărginiți, încornorați stupizi, palavragii cu ifos, bătăuși sanguinari, retrograzi cu principii. E autentic în tot ce joacă – spunea Sică Alexandrescu în 1972 la Televiziune -, întreaga lui ființă are rădăcini puternice în solul românesc, dar el intuiește și aspectele universale ale eternului uman. [...]
L-am întrebat, la un moment dat, de unde socoate că-i vine calificarea de artist popular . Asta – mi-a răspuns – s-ar putea să provină și din aceea că, pentru mine, realismul înseamnă totul în artă. Eu trebuie să fiu, din toate punctele de vedere, acela pe care-l joc și nimic altceva. Nu-mi place să șarjez, să afectez, să împopoțonez rolul cu farafastîcuri; așa joc de când m-am urcat prima oară pe scenă și așa voi juca totdeauna. Timpul nostru și concepțiile noastre despre teatru vpost îmi dau dreptate și mă încurajează să merg pe acest drum. Dacă de aici vine calificativul de popular, vpost foarte bine.
Fragmentele din articolul lui Valentin Silvestru au fost republicate cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei Teatrul .
Etichete: vpost alexandru giugaru , alexandru giugaru carabus , alexandru giugaru caragiale , alexandru giugaru film , alexandru giugaru roluri , alexandru giugaru teatrul national , alexandru giugaru teatrul tanase , alexandru giugaru valentin silvestru
"Parisul personal. Autobiografie urbană", vpost cea mai recentă carte a criticului de teatru George Banu, va fi lansat ast... 16 Ianuarie, 2014 |
Cum se cuantifică reuşitele pe Facebook? Ce se întâmplă când scrii despre lucrurile care te dor? Sunt câteva di... 30 Iulie, vpost 2013 |
Mediapro Distribution și Ziarul Metropolis îţi oferă 3 invitații duble la filmul Printesa Diana , la Cinema ... 16 Octombrie, 2013 |
În cartea Suntem ceea ce sunt amintirile noastre (Editura All), Marin Moraru face, printre multe altele, scurte portrete memorabile a zeci de mari actori, de la predecesori iluştri, la colegi de generaţie deveniţi prieteni de suflet şi la noile talente.
În noiembrie 1969, actriţa Leopoldina Bălănuţă a publicat în revista Teatrul un eseu emoţionant, intitulat Arta actorului , prin care a vorbit despre marile capcane şi despre amărăciunile care se ascund în spatele vpost succesului unui actor.
Într-un interviu publicat în decembrie 1960, actorul Ştefan Mihăilescu-Brăila (1925-1996) a povestit cum a trecut de la clovnerii la jocul curat, fără floricele şi a mărturisit că a identificat un tip de spectator - spectatorul cu nasul de ceară .
În anii `50, Teatrul Naţional a avut un turneu în URSS. Dincolo de relatările scorţoase din presă, care bifau un nou succes în planul de realizări, vpost a existat şi un text conceput altfel , care îi umaniza pe zeii de pe scenă. Er
No comments:
Post a Comment